Bruneta din fata mea se uita la mine si imi zambeste ,in timp ce se gandeste la intrebarea pe care i-am pus-o pasiv,mai mult ca o revolta si la care sa fiu sincera,nu asteptam un raspuns.
“De ce sunt oamenii fericiti?!Ce te face sa crezi ca sunt fericiti?…
Anonimatul,modul In care trec pe langa tine pe strada,cu zambetul pe buze,vorbind la telefon?
Tu stii de unde pot sa vina oamenii aia?
Stii ce au in suflet?Ce gandesc?Ce simt?
Tu chiar crezi ca privelistea unei perspective comuniste,murdare si vechi îi face pe oameni fericiti?
Stii care e problema ta?
Tresar.
Problema ta e ca inca nu ti-ai acceptat rolul in piesa asta…pentru ca lumea ta e o scena enorma ,si tu ai trac in fata publicului.Oamenii nu sunt fericiti.Oamenii joaca un rol pe care si l-au acceptat cu usurinta pentru ca a fost firesc,natural.
Lumea e o mare scena,jucam piese unii in fata celorlalti,invatam scenarii,facem costume.
Si tu draga mea,inca stai si aplauzi,de parca ai fi spectator in primul rand,nu parte din piesa care te intriga atat.”
Se uita la mine ganditoare de parca tocmai incepuse o lupta cu ea insasi.Se incrunta si apoi mangaie marginea cestii de cafea absenta pentru o perioada.
Ma gandesc la toti oamenii care au trecut prin viata mea,poate au stat o perioada ,poate ne-am intersectat fugitiv,dar intrebarea mea e…ei din ce piesa faceau parte?
Si Brunetele Scriu 