“Unde ma iubesti?” l-a intrebat in timp ce ochii îi erau ațintiți la ceasul digital de pe noptiera.Tacerea a durat cateva secunde apoi a fost sparta de o voce joasa si calda,in nunațe de vanilie :”Peste tot.”
Femeia pastra tacerea pentru cateva minute si apoi incercă să vorbeasca dar cuvintele nu prindeau nici o forma ,doar un suras melancolic plin de fericire. Si-a amintit clipe din copilarie cand mama o mangaia pe cap ore intregi si îi spunea o poveste care nu se termina niciodata.
Si-a amintit de bunicii ei care au fost 48 de ani impreuna,pana la moartea bunicului,in 2005.Atunci bunica a inceput sa adune toti anii care o ocolisera pana atunci:chipul îi era brăzdat de linii adânci ,iar ochii îi erau goi .A murit doi ani mai tarziu ,in prima zi in care a nins in acea iarnă.
Un zambet sincer îi lumină chipup femeii.Stia ca viata a aruncat-o în genul acela de iubire care oricum s-ar termina te marcheaza.
Rămase cu ochii atintiti la ceasul de pe noptiera.20.45.17 august 2009.Analiza absent colturile ascutite ale cifrelor digitale,care se schimbau in armonie cu venirea noptii.
Barbatul o striga si ea se intoarse nerabdatoare,ca dupa ani de absenta.
-Unde ma iubesti?
-Peste tot.
Si Brunetele Scriu 