Tot ce pot scrie in 7 minute

image

    Oamenii sunt aglomerati,pustiiti,manati toti de dorintele lor mai mult sau mai putin umane,grabiti atunci cand lasa in urma cafele baute pe jumatate.
     N-am mai scris de o luna,dar a parut o clipa.Uneori scriu ca o extensie a gandurilor mele,cand simt nevoia sa le vad in fata mea.Alteori scriu doar sa acopar un gol numit nustiucesafaccuviatamea.
Si cel mai des nu scriu deloc.Cand efectiv cuvintele nu curg,ci stagneaza ca o apa neagra si abisala ce inghite cuvintele cu totul.
       Afara copacii isi impletesc ramurile pline cu flori si apoi lasa umbre deformate pe asfaltul negru si cald.
       Ma gandesc sa scriu o carte,candva.Nu stiu decat ca vreau sa o incep intr-o primavara,acum sau peste 20 de ani.
Cele 7 minute s-au terminat.

Peste tot

image

     “Unde ma iubesti?” l-a intrebat in timp ce ochii îi erau ațintiți la ceasul digital de pe noptiera.Tacerea a durat cateva secunde apoi a fost sparta de o voce joasa si calda,in nunațe de vanilie :”Peste tot.”
     Femeia pastra tacerea pentru cateva minute si apoi incercă să vorbeasca dar cuvintele nu prindeau nici o forma ,doar un suras melancolic plin de fericire. Si-a amintit clipe din copilarie cand mama o mangaia pe cap ore intregi si îi spunea o poveste care nu se termina niciodata.
      Si-a amintit de bunicii ei care au fost 48 de ani impreuna,pana la moartea bunicului,in 2005.Atunci bunica a inceput sa adune toti anii care o ocolisera pana atunci:chipul îi era brăzdat de linii adânci ,iar ochii îi erau goi .A murit doi ani mai tarziu ,in prima zi in care a nins in acea iarnă.
     Un zambet sincer îi lumină chipup femeii.Stia ca viata a aruncat-o în genul acela de iubire care oricum s-ar termina te marcheaza.
    Rămase cu ochii atintiti la ceasul de pe noptiera.20.45.17 august 2009.Analiza absent colturile ascutite ale cifrelor digitale,care se schimbau in armonie cu venirea noptii.
Barbatul o striga si ea se intoarse nerabdatoare,ca dupa ani de absenta.

-Unde ma iubesti?
-Peste tot.

Carte: Cei frumosi si blestemati -F.Scott Fitzgerald

image

Prima frază:    “În 1913,cand Anthony Patch avea 25 de ani ,trecusera deja doi ani de cand ironia,Sfântul Duh al acestei perioade ,pogorâse ,cel puțin teoretic,asupra lui.”

Povestea:  Actiunea are loc in America anilor ’20,o epocă tumultuasa in care arta,dragostea si banii sunt invariabil insotite de ambitii nebunesti,intrigi si eșecuri ireparabile.Anthony,un tânăr cu studii la Harvard,dintr-o familie bogată si influentă trăieste o viață puternic marcata de bani si frivolitate.Episodul căsătoriei sale cu Gloria se incheie cu prabusirea lor în abisul degradării si al promiscuității,un moment ce aminteste cu amărăciune de stralucirea risipită si tineretea distrusă.
  
Citate preferate:

image

image


Autorul : Francis Scott Key Fitzgerald a fost un scriitor american.A fost considerat unul din cei mai mari scriitori ai secolului 20.
A facut parte din așa zisa “generatie pierduta” a americanilor născuți in 1890 si maturizati in Primul Război Mondial.A scris cinci romane din care unul nelansat si numeroase nuvele .

    

14 februarie

image

       Mi se soptește din stânga un secret,iar din dreapta o rugaminte.Un om trece grăbit si se loveste de mine,ca un obstacol fără viață,o graniță care trebuie trecută.Oare dacă ne vom cunoaste peste ani iși va aminti de mine? O mamă îsi strange mai tare copilul de mana in timp ce trec pe trotuarul paralel.Aglomeratie si o mare de capete,pe alocuri o pălărie sau un fes in trend.Bănci pline de adolescenti sau îndrăgostiti conturează trotuarul.            Oameni care traiesc in propriul film,cu secvențe si scenarii făcute la întâmplare ,respiră si se revoltă în aceeasi mare imensă.
         14 februarie 2014
     In drum,zeci de bărbati poartă in brațe buchete imense de flori colorate.Lângă mine se reuneste un cuplu cu genul acela de îmbrătișare violentă:
“-Te iubesc!”
“-Si eu te iubesc!”
      Îi înmănează stângaci un buchet de lalele galbene si ea îi  zămbeste mecanic.Florile poarta urmele zilei,sunt obosite si fără prospetime.Se iau de mână si pleacă mai departe fără să-și mai vorbească.
    Străzile sunt din ce în ce mai pustii,cafenele sunt pline de oameni cu degetele împletite si zâmbete calde,iar mesele-pline de flori.

E ziua indragostitilor. A fost.

Ce am mai invățat în ultimul timp

image

    Am invățat că sigurul capabil să te ajute esti tot tu,la sfarsitul zilei.Că oricât ai căuta ajutor in oamenii din jur,îl gasesti numai in tine.
    Oamenii judecă,cu voce tare sau nu si ajung sa pună la perete tot ce depașeste tiparul limitat in care au fost turnati de generații.
      Că cei mici o să fie intr-o zi cei mari si o să schimbe lumea,așa cum noi nu am fost capabili.
      Am mai învățat că toata treba cu dragostea si siropul sentimental e suportabil in doze minuscule.Că prietenii devin straini intr-o fractiune de secundă si apar oameni noi fără de care nu mai poti sa traiesti,ca o dependență justificată pe alocuri.
     Că uneori copiii sunt minunati si frumosi,mici oameni care ne dau sensuri intr-o fractiune de secundă.
     Am învățat ca oamenii pleacă sau se schimbă si rămân .Cam asta.
    

Noi,Oamenii…

image

     Imi amintesc si acum de luptele mele interioare ,pe schimbarile pe care le faceam,din dorința generală de a apartine de un intreg acceptat de social.De cate ori nu ai privit un lucru,un gest,o situatie,prin prisma preferintelor cercului social din care faci parte?Si mie mi se intampla uneori.
      Cred ca libertățile pe care ni le ingaduim,sunt ingradite de noi de la inceput,cu bună știință.Nu noi  oamenii,ne punem piedici,ci noi indivizii,in goana de a nu fi lasați pe afara.
       Imi doresc să privesc un apus de soare sau o rochie ,un om frumos sau o bătrânică carismatică,prin ochii mei ,nu prin nuantele celorlati.Nuante impuse de o societate conservatoare ,rănită iremediabil de anii unui comunism cenusiu ,în care viața era trasă la indigo ,aceeasi a mii de suflete.
   Unde viața ni se opreste si unde incepe cea a celor din jurul nostru?Firesc,se impletesc la o cotitură,se ciocnesc sau se sifoneaza ca o stofă proastă,iremediabil.
      Imi spuneam adesea,in vremurile trecute ,că sufletul îl schimbă doar liberul arbitru al celui ce-l poartă ,dar apoi am constatat că e doar o sumă a lucrurilor din viața noastră.A plâns cu noi la fiecare bubă din genunchi in copilărie ,apoi la fiecare romanță eșuată in adolescență,iar acum ne șterge lacrimile in viața asumata de adult la care am visat ani intregi sub patură,după certuri-monstru cu părinții.
    Cred că ne asumăm cu adevărat viețile doar in momentul în care ,după ce ne spunem de mii de ori “nu mai pot..” ,cădem la podea si plângem până ne plictisim pisica.
Apoi ne ridicăm si lăsăm timpul să treacă si ne gândim la următoarea dată când o să plângem cu obrazul  lipit de podeaua rece ,iar mai apoi,cand atingem punctul culminant si plângem până la epuizare ,ochii ne cad in locul in care podeaua si peretele se întâlnesc si constatăm că vopseaua e dată cam prost.Si renunțăm.
    Chiar dacă esti tânăr si nu știi care e drumul tău încă,nu stagna.Mergi înainte si admiră priveliștea pentru ca lucrurile bune li se întâmplă oamenilor care așteaptă.

Iarnă și om

image

      Afara ninge si zapada se contropeste cu pamantul si aerul tare,de Ianuarie.Copacii,jalnice umbre rămase după plecarea verii,se rup sub greutatea morala a albului imaculat.Daca iarna ar fi om,ar fi o femeie frumoasa ,trecută bine de prima tinerete,dar incă proaspata si copilă.S-ar imbraca in album ,ca un simbol al moralitatii pierdute si incă neregasite.
       Imi place zapada deoarece acopera tot pamantul ,il uniformizeaza ,ascunzandu-i toate defectele si impuritatile;cred ca zapada ar trebui să acopere păcate sau inimi stătute de dor ,să inghete lacrimi si sa atingă obraji triști mai des.
   Poate ca ar trebui sa ninga in inimile noastre,măcar uneori.Atunci cand avem un gand plin de egoism sau trufie ,atunci cand privim oameni vechi,in ochi,pe strada,iar apoi ne întoarcem privirea si ne strangem pleoapele,sperând ca trecutul să fie sters si să lase in urmă pagini goale,numerorate.
        Stai pentru o clipă si priveste arhitectura minutioasa a fulgilor de nea ,înainte sa ti se topeasca in palma si să ti se prelingă pe incheieturi.
         Ne nastem unici ,precum fulgii de zapada ,iar cand atingem pamantul ne legăm de un intreg ce ne dă un nume si o materialitate palpabilă,ne pierdem individualitatea si devenim o intindere neutră ,alături de alte mii de suflete.Unele plâng,altele suspină,cântă ,se roaga,iubesc.

        Fulgii de nea exista doar pentru o clipă singuri cand aleg o alta cale ,cea diferită de un banal intreg,si mor prelingandu-se pe obraji si buze,pe inimi si suflete ,ca un sacrificiu suprem al unui impuls de a fi diferit.